• Chloé Nomade - Apă de parfum
    1178 MDL 0 MDL

Scrubul de față - un produs indispensabil în ritualul de îngrijire a tenului

Pentru a avea un ten sănătos și radiant, este nevoie să îi asigurăm o îngrijire corectă și delicată. În ritualul de îngrijire, pe lângă folosirea tonicului, cremei, măștii și serului, trebuie să includem și un scrub de față, deoarece exfolierea este foarte importantă, având rolul de a elimina celulele moarte, de a micșora porii și de a îmbunătăți starea și aspectul pielii.

Tipuri de scruburi de față
Scrubul de față trebuie ales corect în dependență de tipul de ten, astfel încât procedura de exfoliere să fie cât mai eficientă.

Produsele pe bază de apă au o textură de gel și pot exfolia cu ușurință celulele moarte ale pielii, totodată contribuind la hidratarea epidermei. Acest tip de scrub este potrivit pentru persoanele care au pielea sensibilă, grasă sau uscată.

Exfoliantele cu zahăr și cele cu sare au o textură densă, ce asigură o curățare profundă, fiind potrivite pentru tipul de ten gras sau combinat.

Produsele pe bază de uleiuri naturale au o textură cremoasă delicată. De obicei, în formula acestora sunt incluse uleiuri de nucă de cocos, migdale, măsline, floarea-soarelui sau se combină mai multe ingrediente simultan. Aceste tipuri de exfoliante sunt compuse din particule abrazive care oferă o îngrijire completă pielii și nu lasă un film gras.

Scrub pentru pielea sensibilă
Tenul sensibil este predispus la iritații, inflamații, roșeață și pete. Astfel, pentru îngrijirea pielii sensibile, trebuie să folosim doar produse blânde, iar exfolierea trebuie să fie foarte delicată și ușoară. Componența unui scrub pentru ten sensibil trebuie să includă acid lactic, care va ajuta la obținerea celui mai bun rezultat și care nu va afecta bariera naturală de protecție e pielii. O alegere perfectă pentru exfolierea epidermei va fi un peeling facial pe bază de ceai verde, o cremă-exfoliantă sau un scrub de curățare.

Scrub pentru pielea problematică
Tenul problematic este caracterizat de pori dilatați, puncte negre și acnee. Pentru exfolierea acestui tip de piele, este necesar să folosim un gel scrub sau un peeling. Acestea exfoliază ușor celulele moarte, fără a provoca reacții adverse sau disconfort în timpul utilizării. În plus, după exfoliere, trebuie să utilizăm și un produs de îngrijire care să curețe porii, astfel acesta va preveni apariția acneei, iar punctele negre vor dispărea instantaneu.

Scrub pentru pielea uscată
Tenul uscat este frecvent întâlnit indiferent de vârstă. În cazul acestui tip de piele, glandele sebacee nu produc cantitatea suficientă de sebum, astfel încât epiderma este predispusă mult mai rapid la îmbătrânire, decât alte tipuri de piele. Exfolierea tenului trebuie efectuată și pentru acest tip de epidermă, fiind potrivit un peeling sau un scrub cu sare, deoarece acestea exfoliază în mod eficient și delicat celulele moarte ale pielii și îi conferă o netezime incredibilă.

Scrub pentru pielea grasă
Pentru tenul gras, exfolierea este la fel de importantă, iar produsele exfoliante pentru acest tip de piele conțin de cele mai multe ori acizi AHA, care au proprietatea să elimine în mod eficient celulele moarte ale epidermei și absorb perfect excesul de sebum. Astfel, tenul va căpăta un aspect sănătos, iar strălucirea inestetică va dispărea instantaneu.
Pentru persoanele cu tenul gras, un peeling-gel sau un gomaj pentru față va fi alegerea perfectă, deoarece va curăța în totalitate pielea și îi va conferi un aspect mat.

Scrub pentru pielea normală
Principala caracteristică a tenului normal este echilibrul. Acest tip de piele nu prezintă pete, puncte negre, nu este nici prea uscat și nici prea gras. Este neted, ferm, elastic și catifelat. Chiar și așa, tenul normal are nevoie de o exfoliere periodică, pentru a îi menține un aspect radiant, sănătos și tânăr cât mai mult timp. Pentru pielea normală, o opțiune ideală este folosirea unui scrub pe bază de acid glicolic sau acid salicilic. Astfel, trebuie să optăm pentru un peeling, un scrub cu proprietăți de curățare sau o mască-scrub revitalizantă pentru față.

Scrub pentru pielea mixtă
Cel mai frecvent tip de ten este cel mixt, care, totodată este și cel mai greu de întreținut. Zona T (frunte, nas și bărbie) este afectată de exces de sebum, pe când celelalte părți ale feței sunt predispuse la deshidratare. Pentru acest tip de piele, cel mai potrivit produs de exfoliere va fi un peeling, scrub-pastă pentru curățare sau un peeling-gel pentru față. Aceste produse vor ajuta la eliminarea strălucirii inestetice în zona T și la eliminarea celulelor moarte de pe obraji.

Un avantaj foarte mare este că scrubul poate fi folosit acasă, fără a fi nevoie să vizitezi un salon de frumusețe. Acest mijloc cosmetic inovator va asigura cea mai eficientă și delicată îngrijire pielii feței, va avea grijă de frumusețea tenului și îi va conferi elasticitate.

Cele mai inovatoare produse pentru îngrijire le găsești pe MakeUp.md la cele mai avantajoase prețuri. Deci, nu ezita nici o clipă să alegi mijloacele cosmetice potrivite pentru tipul tău de ten și să arăți impecabil în orice zi a anului.

Logare

Setați o nouă parolă

Noi vă sunăm înapoi!